Du-te în trecut, unde îți este locul!

Ai experimentat vreodată asta? Gândul acela care vine neîncetat și nu îți dă pace. Te macină, te roade, îți dă târcoale. Este atât de perfid, nu îl simți, însă știi că este acolo. Nu îl miroși, însă nu contează asta. Nu îl guști, însă nici nu trebuie, ar avea un gust amar, cel mult dulce-acrișor. Te zbați să te gândești la altceva, însă el, perfidul, face ce face și tot se întoarce la tine.

Dacă începi să te întrebi de ce face asta, de ce nu îți dă pace, oare ce ai răspunde?  Ai observat că în general iese la iveală acel gând negativ? Sau acea experiență care poate a fost plăcută cândva însă nu mai este și asta te face să nu te simți bine?

Iar gândul încă e acolo. Încerci să-l alungi, citești, scrii, creezi, muncești, dai atenție altor lucruri în viața ta. Însă mai devreme sau mai târziu, când ești doar tu și cu tine, acel gând pe care încerci să-l alungi într-un cotlon al minții tale, iese triumfător la suprafață.

Ce ai putea să faci ca să nu te mai chinuie?

Lasă-l! Bucură-te de el! Confruntă-l! Întreabă-l ce vrea, de ce nu îți dă pace, cum îl poți ajuta să nu te mai chinuie. Cum ar fi? Închide ochii pentru o clipă și imaginează-ți o conversație cu gândul tău. Cum ar suna? Ce l-ai întreba? Mai ales, ce ți-ar răspunde? Intreabă-l, ascultă-l și lasă-l să-ți răspundă….

Eu am avut nenumărate conversații cu gândurile mele – fie cele care îmi spuneau că nu sunt încă pregătită…astea au fost cele mai savuroase, fie cele care îmi spuneau că nu sunt o mamă bună…aici părea ca am totuși ce argumente să aduc, fie cele care îmi spuneau că nu am ce oferi celor din jurul meu, fie cele care îmi spuneau că țintesc prea sus, ca voi eșua și că sunt alții mult mai buni decât mine.

De multe ori mă făceam mică, mică și nu știam ce să mai răspund, ajungeam să dau dreptate gândurilor mele, ajunsesem la un moment dat să le venerez și să cred că dețineau adevărul absolut.

Până într-o zi când am deschis ochii și m-am uitat în jurul meu.  Și am văzut. Până într-o zi când am îndrăznit să mă arăt celor din jurul meu așa cum sunt eu, fără măști și fără bariere. Când am constatat cu uimire că eram pregătită, că eram o mamă bună, că am atâtea de oferit celor din jurul meu, că pot să țintesc cât de sus îmi doresc, că mă bucur că sunt atât de mulți alții mai buni decât mine – pentru că am de la cine să învăț și să mă inspir ca să dau și eu mai departe la rândul meu.

Atunci am făcut pace cu gândul meu, i-am mulțumit că a fost atât de insistent, dacă nu făcea asta, nu aș fi avut cum să-mi dau seama de menirea mea.  Acum, l-am lăsat să se ducă în trecutul meu, acolo unde îi este locul, nu înainte de a-i mulțumi că a fost alături de mine, că m-a provocat, că m-a transformat în versiunea de astăzi, mai bună, a mea.

Tu ce faci cu gândurile tale?

#RiseYourVibe

#DareToDream

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Distribuie articolul

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Citește mai mult

Urmărește-mă pe social media

%d blogeri au apreciat: