Unde este ținta ta?

La un moment dat, m-am speriat. M-am speriat de amploarea a ceea ce mi-am propus să fac în viață. Ce mă inspiră să merg mai departe și să îmi conturez viitorul pe care mi-l doresc.

Am realizat atunci, într-o fracțiune de secundă, că va fi prea greu, dacă nu imposibil să fac acel lucru. Că am făcut până acum atât de multe lucruri. Că nu are sens să mai construiesc, să mai las ceva în urma mea. Prin fața ochilor, mi-au trecut imagini cu toate obstacolele posibile – de la bani, infrastructură, birocrație, la lipsa de energie,  motivație și de susținere a celor din jur să pot duce la capăt ce mi-am propus.

Cel care mă insoțește pas cu pas în dezvoltarea mea, când i-am spus de temerile mele, mi-a răspuns cu un citat al lui Michelangelo: “Problema pe care o au oamenii nu este că țintesc prea sus și eșuează, ci că țintesc prea jos și reușesc”.

Mi-am dat seama atunci că, în loc să mă focusez pe povestea care stă în spatele obiectivului meu, eu mă focusam de fapt pe mijloacele necesare de a-mi îndeplini acel obiectiv. Și da, va fi extrem de complicat să reușesc ce mi-am propus, însă povestea merită trăită și dusă mai departe. Ca să inspire și pe alții.

Să vadă un model care este transmis din generație în generație. Să te poți ridica de jos și să țintești cât mai sus cu putință. Chiar dacă e posibil să eșuezi. Pentru că dacă nu o vei face, dacă vei abandona drumul ales, vei regreta  tot timpul că te-ai lăsat condus de mijloace, de obstacole și nu de poveste, de mirajul ei și de urmele pe care le poate lăsa în ceilalți.

Și da, poate că obiectivul meu este atât de măreț încât s-ar putea să nu îl pot îndeplini. Însă, uitându-mă în urmă la ce am realizat până acum, dacă mi-ar fi spus cineva când aveam 20 de ani că voi realiza atât de multe – pe plan personal cât și profesional – cu siguranță m-aș fi speriat și aș fi ales alt drum, mai ușor, mai lin, fără obstacole.

Tu ce alegi? Să țintești cât mai sus și să eșuezi, eventual, sau prea jos și să reușești?

#mindyourvibe

#daretodream

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Distribuie articolul

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Citește mai mult

Urmărește-mă pe social media

%d blogeri au apreciat: