Închis sau deschis?

Tu ce vezi prima dată în imaginea de mai sus? O ușă care pare închisă sau ferestre deschise spre lume?

Câteodată se întâmplă să rămâi blocat în amintiri. Să începi să trăiești într-o lume care de fapt nu există. Sau există, doar în mintea ta. Te refugiezi acolo pentru că te simți în siguranță, fără însă să realizezi că de fapt îți faci rău. Te irosești. Irosești cel mai de preț lucru care ni s-a oferit – timpul.

Un proverb chinezesc spune: ”Profesorul îți deschide ușa; dar trebuie să intri singur”. Degeaba te pregătești dacă nu aplici. Degeaba afli dacă nu împărtășești cu ceilalți.

În urmă cu ceva vreme, am trecut și eu prin asta. Mi-am creat propria lume în care mă refugiam de multe ori, în special seara, când ajungeam acasă, prea obosită să mai fac alte lucruri.

Când mă uit acum în urmă, văd cât timp am irosit dar și cât de multe am învățat. Să mă prețuiesc mai mult, să am mai multă încredere în mine, să mă văd așa cum sunt, cu vulnerabilitățile mele, cu marile mele calități, să deschid ochii și să îi văd pe cei din jurul meu. Pe cei care contează cu adevărat. Cei care sunt alături de mine, indiferent pe ce drum o apuc. Cei care cu răbdare, mă însoțesc tăcut, de multe ori cu multă durere nespusă, dar care știu că la un moment dat îmi voi reveni. Că nu mă voi irosi. Și voi alege. Voi știi ce să aleg.

Cât am stat în spatele ușii închise, am descoperit plăcerea de a scrie. Pur și simplu am început să las cuvintele care veneau necontenit, care mă inundau, să le las să se rostogolească în fața ochilor mei. De multe ori, aceste cuvinte veneau de nicăieri și de niciunde, pentru că erau acolo în mine, iar eu nu credeam vreodată că voi putea face asta. Și am aflat asta, pentru că am stat o perioada în spatele ușii închise. Am realizat că este important să las anumite lucruri să treacă. Să le dau drumul. Să mă desprind de ele.

A trebuit să stau în spatele ușii închise pentru o vreme, să mă chinui în amintiri și în lucruri efemere care nu existau în realitate, pentru ca să văd la un moment dat cu claritate că eram de partea nepotrivită a ușii. Că eu alegeam să stau în spatele ușii închise și nu realizam că era suficient să apăs pe clanță să o deschid și să pășesc mai departe. Unde? Oriunde! Acolo unde aleg eu să fiu. Acolo de unde să îmi trag seva, de unde să pot oferi din prea plinul meu și celor din jur, să pot insufla încredere și dorința de a merge mai departe.

Am găsit curajul să apăs pe clanță, să închid o ușa în urma mea și să deschid o altă ușă ca să pășesc cu încredere pe noul drum care se așterne deja inaintea mea. Să mă uit curioasă prin ferestrele deschise spre lume.

 “Încetează să mai fii cine erai și transformă-te în cine ești” – așa cum spunea Paul Coelho. Cât de profund. Și cât de simplu, nu-i așa?

Tu ce alegi să vezi? O ușa închisă în fața ta sau o ușă deschisă prin care să pășești cu încredere pentru varianta mai bună din tine?

#riseyourvibe

#daretodream

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Distribuie articolul

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Citește mai mult

Urmărește-mă pe social media

%d blogeri au apreciat: